Timp… încotro mergi?!?

Și dacă e ceva de care să mă tem, acel ceva se numește TIMP…

Tim453353pul ăsta care, uneori ne apasă cu greutatea lui pe umeri.
Ne naște semne de întrebare, ne ia amintiri și, uneori, și oameni la care ținem.
Câteodată, e chiar dureroasă treaba asta. Seara, când mă „adun” acasă, îmi adun și gândurile cu mine și într-un joc juvenil de „creație” îmi implementasem în minte agenda unei săptămâni de lucru. Prea greu nu mi-a fost. A fost suficient să schițez o singură zi din săptămână și apoi să o trag prin indigo. Fiecare zi îmi aduce aceleași lucruri, aceleași figuri… poate doar câteva situații diferite, care să nuanțeze și să deosebească o zi de cealaltă.

Majoritatea dintre noi ne gândim la viitor. Evit să o mai fac. Pe lângă faptul că aduce un plus de „speranță” la ceva mai bun, vine la pachet și cu eternitatea, cu sentimentul de a fi dat uitării… pentru că în lumea asta suntem doar niște călători. Niște călători prin lume, prin sufletele unor oameni și cam atât. Nu luăm nimic cu noi, nici măcar imaginea locurilor pe care le-am vizitat sau imaginea oamenilor la care am ținut. În schimb, lăsăm loc de câteva lacrimi și puțină durere în suflet.

Timp… încotro mergi? Ce-ai la pachet pentru mine?

O părere la “Timp… încotro mergi?!?

  1. Pingback: Răspunsuri pentru întrebări „fără răspuns” | Vicol Toma

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s